Era bezna. Doar lumina purpurie a lampii mai radia pe alocuri in camera intunecata. Nu stiam unde sunt. Dar mai ales, nu stiam ce sunt. Simteam o ciudata stare de echilibru in inima mea care pulsa neincetat de durere. Nu … nu puteam sa fi murit! Stiam ca doar moartea e plictiseala si monotonie. Doar seva creatiei, parfumul dulce al rozelor pe care se preling lacrimile de cristal al rouei inca mai existau in imaginatia mea. Ele erau rupturi frante de ici de colo, imbinate in decorul inefabil. Traisem acolo. Stiam ca simtisem caldura adevarata a iubirii, traisem sentimentul de implinire, gustasem viata asa cum era ea.
Inchid ochii. Mii de imagini, de amintiri erau ca niste stelute ce imi dadeau o misterioasa stare de liniste. Imi imaginez viata, lumina ce se revarsa asupra izvorului de efluvii. Era mai mult decat imaginatie … eram eu, scaldandu-ma in catifeaua de alb pur a trandafirilor. Nu! Nu putea fi doar un vis. Intr-adevar, amintirile pluteau in infinitul incetosat al mintii mele, al launtrului meu atat de tulburat. Brusc, o lumina pala patrunde in interiorul odaii. Usa este deschisa, iar scartaitul acesteia ma infiora. Eram straina. Poate o intrusa in tot acel spatiu necunoscut mie.
Deodata, se auzi o voce ragusita. Am inceput sa tremur.
.
TO BE CONTINUED...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu